Articole

HTC VIVE ANUNȚĂ PREȚUL ȘI DISPONIBILITATEA NOULUI VIVE COSMOS; PRECOMENZILE ÎNCEP SĂPTĂMÂNA ACEASTA

HTC VIVE Cosmos va fi disponibil în România începând cu data de 3 octombrie, având prețul de pornire de 829 Euro

Noul design modular extinde funcționalitățile Vive Cosmos pentru utilizatorii Vive existenți ce dețin stații de bază și controlere

Noul sistem VIVE Reality debutează cu Vive Cosmos, reimaginând astfel aplicațiile VR

HTC VIVE® dezvăluie astăzi caracteristicile și funcționalitățile noului VIVE Cosmos, precum și prețul, disponibilitatea și ofertele pentru precomanda acestuia. Vive Cosmos este cel mai recent sistem de realitate virtuală (VR) premium pentru PC, creat pentru a oferi un nou nivel de accesibilitate și ușurință în utilizare, în același timp fiind construit pentru a evolua de-a lungul timpului, odată cu utilizatorii, datorită designului frontal modular, care poate schimba funcționalitatea headset-ului, precum cel mai recent mod anunțat, Vive Cosmos External Tracking. Cosmos va fi lansat în România pe 3 octombrie pentru prețul de pornire de 829 Euro și va fi disponibil pentru precomenzi începând cu 12 septembrie.

“De când Vive a început călătoria noastră VR, am continuat să perfecționăm și să îmbunătățim ceea ce o experiență VR premium poate și trebuie să fie,” a declarat Graham Wheeler, Manager General Vive Europa. “Cosmos oferă o experiență unică, în acest moment fiind cel mai versatil headset al nostru – cu urmărire internă și externă, opțiuni viitoare pentru diferite plăci frontale, conținut nelimitat și o nouă interfață pentru utilizatori, putem afirma că există posibilități infinite pentru clienții XR. Suntem încântați că ne-am îndeplinit promisiunea de a oferi o experiență VR premium unui public în continuă creștere, astfel că VIVE Cosmos va avea cea mai amplă campanie de lansare a unui produs VR la nivel european.”

Caracteristici tehnice

Vive Cosmos a fost construit pentru a se adapta nevoilor și cerințelor utilizatorilor VR prin ușurința în utilizare, versatilitatea și performanțele acestuia. Noul sistem de urmărire (tracking) Vive oferă o configurare simplificată, care face ca trecerea în realitatea virtuală să fie mai rapidă și mai ușoară ca niciodată datorită celor șase camere cu senzori pentru o urmărire internă-externă mai cuprinzătoare și mai precisă. Cosmos dispune de o rezoluție combinată de 2880 x 1700 pixeli – o creștere de 88% față de originalul Vive – oferind o claritate superioară a textului și a graficii. Noile ecrane LCD reduc distanța dintre pixeli și, combinate cu ecranele reale RGB, minimizează efectul de screen-door.

Designul flip-up unic permite utilizatorilor să treacă de la spațiul real la realitatea virtuală în doar câteva secunde – fără a întrerupe însă călătoria VR. Confortul și ergonomia superioare permit experiențe VR mai îndelungate, iar căștile integrate on-ear asigură un sunet complet imersiv. Totodată, Cosmos dispune de controlere complet reproiectate, care maximizează funcționalitatea în VR și oferă confort extins în timpul sesiunilor lungi de joc. De asemenea, Cosmos este compatibil cu adaptorul Vive Wireless, disponibil pentru acei utilizatori care vor să se miște în VR fără a fi legați de un cablu.

Primul ‘Mod’ anunțat

Cu un design frontal modular, Vive Cosmos este cel mai versatil headset premium VR de până acum, compatibil cu accesorii viitoare, care vor schimba funcționalitatea headset-ului, acesta fiind capabil să evolueze odată cu utilizatorii. Primul mod oficial, anunțat astăzi, este modul Vive Cosmos External Tracking pentru utilizatorii care doresc să utilizeze în continuare stațiile de bază Lighthouse existente pentru scenariile de urmărire și care, totodată, vor să se bucure de avantajele performanțelor superioare Vive Cosmos. Primul mod compatibil cu stațiile de bază, suportă ecosistemul de periferice Vive, precum Vive Tracker, oferind o libertate fără precedent pentru controlul VR. Acest mod nou va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului următor.

Conținut inclus

Vive Cosmos este headset-ul VR care oferă acces la conținut variat datorită abonamentului inclus Viveport Infinity de 12 luni, ofertă disponibilă pe perioada precomenzilor, astfel că utilizatorii pot face economii semnificative1. Fiecare client care va face precomandă pentru VIVE Cosmos până pe 2 octombrie va găsi în cutie un cod promoțional pentru cele 12 luni gratuite de Viveport Infinity. Viveport Infinity oferă acces nelimitat la sute de aplicații VR și jocuri foarte bine cotate, cum ar fi Fisherman’s Tale, Fujii și Ninja Legends, precum și clipuri video premium de la branduri de top, precum GoPro, Discovery Channel și Animal Planet. Odată cu lansarea Vive Cosmos, Viveport Infinity va adăuga titluri noi precum Doctor Who: The Edge of Time dezvoltat de Maze Theory, Playstack și BBC, Eleven Eleven dezvoltat de Syfy, Battlewake dezvoltat de Survios, Gloomy Eyes dezvoltat de Atlas V și 3dat, Swords of Gargantua dezvoltat de Yomuneco și Gumi, dar și MLB Home Run Derby dezvoltat de MLB.

Sistemul Vive Reality

Cosmos oferă o experiență de neuitat, ușor de configurat și de trecut în lumea virtuală, datorită noului sistem Vive Reality. Vive Cosmos este primul headset care oferă sistemul Vive Reality, o experiență software reimaginată pentru Vive. Sistemul Vive Reality este o filozofie inovatoare pentru VR, ce oferă o extensie a vieții pentru a face VR-ul să nu fie doar un agregator de aplicații, ci, mai degrabă, o trecere între lumi diferite. Cosmos va dispune de o interfață reproiectată pentru utilizatori, denumită Lens, pentru a accesa cu ușurință aplicații XR și Viveport Infinity, dar și de o pagină principală nouă și dinamică, denumită Origin. Origin este platforma de lansare pentru aplicațiile VR și experiențele interactive care se vor dezvolta în timp.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.vive.com/cosmos/

Specificațiile Vive Cosmos

Rezoluție: 1440 x 1700 pixeli pentru fiecare ochi (2880 x 1700 pixeli combinat)

Ecran: Dual LCD cu diagonala de 3,4 inci

Rată de refresh: 90 Hz

Câmp vizual: 110 grade

Audio: Căști stereo integrate

Conectivitate PC necesară: USB 3.0, DisplayPort™ 1.2

Porturi periferice: USB-C 3.0, conexiune proprie pentru moduri

Tracking: nu există cerințe minime de spațiu pentru poziția în picioare/așezat, minim 2m x 1,5 m pentru modul room-scale

Module Plăci Frontale: Vive Motion Mod (livrat împreună cu Cosmos) și Vive Cosmos External Tracking Mod (vândut separat)

Suport Vive Wireless Adapter: Da, vândut separat cu kit de fixare. Este necesar un slot PCIe disponibil

Despre HTC VIVE

HTC VIVE este principala platformă și un ecosistem de realitate virtuală (VR) ce creează experiențe VR reale pentru companii și consumatori. Ecosistemul VIVE este construit în jurul unui hardware, software și conținut premium. VIVE include hardware-ul XR de înaltă calitate; Platforma și magazinul de aplicații Viveport; Soluțiile Vive Enterprise pentru sectorul enterprise; VIVE X, un accelerator de business de 100 milioane de dolari; VIVE Studios, un studio de divertisment, jocuri și conținut enterprise; și VIVE Arts pentru inițiative culturale. Pentru mai multe informații despre VIVE vizitați www.vive.com.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *