Xerox aniverseaza 50 de ani de cand inoveaza modul in care Romania comunica, se conecteaza si lucreaza

BUCURESTI, 5 noiembrie 2018 – Xerox implineste anul acesta 50 de ani de la intrarea pe piata din Romania – o jumatate de secol de inovatie, productivitate si digitalizare.

Istoria companiei in Romania incepe in anul 1968, cand Xerox s-a numarat printre putinele companii occidentale care si-au lansat operatiunile pe piata locala. Sub denumirea de Rank Xerox, compania avea sediul in incinta Hotelului Capsa din Bucuresti, unde existau un singur echipament si doi angajati romani.

Primele echipamente copiau o pagina in cateva minute, fiind nevoie de un operator specializat. Mai tarziu, Xerox a adus in Romania mai multe echipamente, atat manuale, cat si automate: Rank 422, 1824, 914, 720, 1000, 1385 660 si 3600.

„Primul produs Xerox cu care am lucrat a fost X660, un echipament mecanic care producea sase pagini pe minut, ajungand la echipamente precum gama iGen5 sau Nuvera, care imprima pana la 314 pagini pe minut. Nu exista echipament din gamele de birou sau de productie care sa nu fi trecut prin mainile mele. Am crescut odata cu familia Xerox Romania si tot ce am invatat se datoreaza acestei familii,” isi aminteste Lucian Negoiu, national technical specialist, Xerox Romania. Negoiu este angajat la Xerox din 1979.

Anii 1980 au reprezentat o perioada de crestere rapida, multumita lansarii pe piata a unor echipamente in premiera pentru Romania. Astfel, in 1980, Xerox aducea primul fax in Romania, Telecopier TC400, care trimitea o pagina in aproximativ 4-6 minute. In zilele noastre faxul este o functie standard in toate echipamentele multifunctionale, iar o pagina poate fi trimisa in doar cateva secunde, desi folosirea tehnologiei fax a scazut dramatic.

In 1986, Xerox a lansat in Romania primul echipament laser, Xerox 3700, o imprimanta monocroma. Copiatorul Xerox 5775 si imprimanta Xerox 4900 au fost primele echipamente color lansate si s-au bucurat de un adevarat succes pe piata locala.

De asemenea, Xerox a fost prima companie de profil din tara care, spre finalul anilor 90, a introdus in portofoliul sau servicii de management al documentelor (MPS). Astazi, Xerox ofera servicii MPS pentru clientii din intreaga tara, fie in mod direct prin forta de vanzari, fie prin intermediul partenerilor strategici.

„De-a lungul celor 50 de ani de activitate, Xerox Romania a avut o contributie majora la dezvoltarea pietei IT locale, atat pe partea de echipamente si consumabile pentru imprimare, cat si in ceea ce priveste serviciile de management al documentelor si de gestionare a proceselor de business,” a declarat Francisca Hogescu-Lebrun, country general manager, Xerox Romania. „Ne-am dorit intotdeauna sa aducem pe piata locala produse si servicii in premiera, bazate pe cele mai noi tehnologii dezvoltate in centrele noastre de cercetare, si vom continua sa punem toate aceste inovatii in slujba clientilor nostri.”

Oferta Xerox include o gama larga de servicii pentru companii de toate marimile, de la gestionarea flotei de echipamente pentru mediul de birou, la fluxuri complexe de lucru, solutii pentru scanarea si arhivarea documentelor si procese pentru comunicarea eficienta cu clientul final. Aceste servicii contribuie la cresterea nivelului de productivitate, la reducerea costurilor si ii ajuta pe clienti sa isi desfasoare activitatea intr-un mod cat mai sustenabil.

In 2012, urmarind strategia de business de extindere pe segmentul IMM, Xerox Romania a lansat un program pentru parteneri, care implica un proces consultativ de vanzari menit sa adauge valoare afacerilor clientilor finali, cu ajutorul tehnologiilor şi serviciilor Xerox. Astfel, business-urile mici si mijlocii se pot bucura de aceleasi beneficii ca marile companii: acces la tehnologii performante fara investitii majore, suport tehnic permanent, sisteme complexe de control si securizare a datelor si productivitate sporita.

In 2017, Xerox a avut cea mai mare lansare de produse din istoria companiei, in cadrul careia a adus pe pietele din intreaga lume 29 de imprimante si echipamente multifunctionale cu tehnologia ConnectKey incorporata. Toate acestea beneficiaza de functii de mobilitate simple si sigure, conectivitate in cloud si acces la functii de crestere a productivitatii, precum si aplicatii.

Astazi, portofoliul Xerox Romania include echipamente de birou si de productie, consumabile, servicii de management al imprimarii, servicii de procesare a tranzactiilor ce implica documente si solutii de comunicare si marketing. Performantele locale ale echipei de manageri si specialisti sunt sprijinite de experienta si resursele globale ale companiei, precum si de tehnologiile si produsele dezvoltate in centrele de cercetare Xerox. De asemenea, compania beneficiaza de o retea extinsa de parteneri si distribuitori care ii permite sa livreze, rapid si in siguranta, produse si servicii clientilor din intreaga tara.

Gasiti mai multe informatii despre activitatea Xerox Romania de-a lungul timpului aici: https://www.xerox.com/ro-ro/about/50-de-ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *